Genunchiul Broaştei
← aceasta nu este o broască

informaţii esenţiale: Larisa
De-ale vietii
August 26, 2005
4:46 pm

Mai departe

Mai, intr-o seara am mers la magazin si am luat salata ca sa facem “salata americaneasca”. Salata asta doar o rupi cu mana si mai pui niste rosii si castraveti si ce mai vrei tu si gata-i salata. Cand am inceput sa rup salata am zis ca asta e:”CULMEA LENEVIEI”(eu obisnuita sa dai varza cat de marut se poate, sa vad daca are prea multa/prea putina sare, sa pun otet dupa gust, bla, bla, bla!). Pentru ca nu am avut altceva decat salata verde am luat un sos care se pune pe deasupra si da-i la ghizdan!(sosul asta se poate face la noi din smantana si hrean – bucurati-va ca aveti smantana!).
A trebuit sa mergem week-end-ul trecut in Colorado(acuma imi dau seama ca nu am scris cu diacritice) si cand ne intorceam am incercat sa vad cati kilometri am facut cu masina in ultimele 3 saptamani. 4000 de kilometri – in nici doua vieti in Romania nu as fi mers asa de mult intr-un timp asa de scurt. La un moment dat nu mai puteam sa stau in masina. Naspa moment, dar a trecut. Cand ne-am intors din Colorado trebuia sa stam o noapte la un hotel. Mai, am tot cautat Salt Lake, dar nu l-am gasit. Pe la 9 seara am mers la un restaurant chinezesc si ne-am luat mancare la pachet:”to go”. Eram asa de bucurosi ca avem mancare incat am zburat pana sus in camera, dupa ce a facut Jesse rezervarea, ne-am uitat la un film – THE PRINCESS BRIDE, ne-am rugat si ne-am culcat. Dimineata cand sa plecam ia cheile de la masina de unde nu-s. Stiti unde erau? In portbagaj, care bineinteles era inchis(noua ne era asa foame incat am uitat de chei – stiti care a fost faza: DVD-ul era in portbagaj cu toate celelalte lucruri si Jesse a trebuit sa-l caute, asa ca a pus cheile undeva pe acolo si s-a apucat de cautat). A incercat el sa se chinuie sa-l deschida cu un …. (mai bine nu va zic), dar n-a mers. Am chemat politia care a deschis usa din spate si ne-a luat 40 de dolari. Hotii!(normal era 25). Am plecat bucurosi cu o intarziere de cateva ore cand dupa 60 de mile ne trezim cu cauciucul din spate spart. Eram pe autostrada. Am scos toate cadourile de la nunta care erau in portbagaj, am luat roata de rezerva, am facut fotografii, am pus lucrurile la loc si am plecat mai departe. Mai tarziu am cumparat un cauciuc nou – 50 de dolari. Trebuia sa ajungem acasa pe la 22 si am ajuns pe la 1:30 dimineata. A fost frumos. Ce sa va mai spun? Nu sunt insarcinata, dar incep sa cresc. Sper ca atunci cand merg in Romania sa nu intru pe o parte pe usa. Ma rog sa gasesc ceva de lucru ca sa nu mai stau acasa si sa iau proportii, mai fac mancare romaneasca din cand in cand, ne uitam la o telenuvela(ups) BUFFI – e despre vampiri si forta binelui care invinge intotdeauna. Bine ca e asa ca altfel nu m-as mai fi culcat seara, mai mergem la cumparaturi, la film. Viata e frumoasa daca stii cum sa o faci frumoasa. Pe curand!

Permalink
1 Comment

informaţii esenţiale: Larisa
De-ale vietii
August 17, 2005
11:28 pm

America văzută de-aproape

Dragilor, a trecut ceva vreme de când nu am mai scris pe site. Nu încerc să mă scuz acuma deşi ar trebui! Ei bine, între timp am terminat facultatea, m-am măritat şi am plecat în America. Vreau să zic – Cluj. Pentru că eu nu mă simt în America am stabilit să zicem că suntem într-un oraş mozaic cultural – Cluj.
Zborul cu avionul a fost interesant, dar mi-a fost cam rău începând cu o seară înaintea zborului şi nu prea m-am bucurat de zbor. Nu am mâncat mai nimic timp de vreo 30 de ore pentru că mi-era frică să nu vomit. Ce super e să zbori deasupra norilor, să vezi ce frumos sunt aranjate ţările sub forme geometrice, să vezi oceanul!
Măi, am fost dezamăgită de zgârâie norii care nu zgârâie norii. Să mă fi văzut ce faţă am făcut când am văzut ce prize au: seamănă cu faţa unui om: două găuri ca pentru ochi şi o gură mare care parcă te-ar înghiţi. Eu, drăguţa de mine, mi-am luat aparatul de epilat la mine şi m-a apucat plânsul când am văzut cum arată prizele. Nu mai bine îl lăsam dragilor mele surori? (O să-l trimit cât de repede o să pot.) Măi, nu găsesc de cumpărat ceară! Dar o să mai caut! Nu o să mă comport ca o americancă normală care se face cu bic-ul. Zbrr!
Îmi place la nebunie relieful: e aşa de variat! Noi (Jesse and I) stăm în Seattle – un oraş mare cu case frumoase şi blocuri(după blocuri ne găsiţi şi pe noi când parcăm maşina!), e un oraş în care te poţi da cu sania şi să mănânci cireşe (are şi munte şi mare). Mă simt acasă. Oare pentru că vorbesc romana cu Jesse non-stop şi visez în fiecare noapte că sunt acasă în România şi încă nu am cunoscut prea mulţi americani/americance? Vă las pe voi să-mi ziceţi care e adevărul pentru că vedeţi lucrurile dintr-o poziţie neutră.
Am fost plăcut impresionată de cum conduce Jesse: super! E un şofer foarte bun! Mă simt bine cu el, facem lucruri împreună cum ar fi mâncare, mergem la cumpărături, ne plimbăm, facem dragoste(ups, scuzaţi cuvântul facem), punem casa la punct împreună. Sunt fericită şi împlinită.
Măi, ce frig îmi este în magazine, n-aveţi idee! Cum intru în magazin mi se face pielea găină! Jesse zicea să-mi iau paltonaşul(pe care din păcate l-am uitat acasă) şi căciulă şi mănuşi. Serios, mi-e aşa de greu să văd oameni în pantaloni scurţi şi în maieu şi eu cu blugi lungi şi cu tricou şi hanorac pe mine tremurând. Bineînţeles că am şi restul de lenjerie pe mine(câteodată – setul complet). Hai că e prea mult pentru prima dată după atâta timp. Ne mai vedem noi!
Să ştiţi că nu a fost uşor să scriu acest articol cu diacritice. Am făcut-o de dragul lui Jesse care mi-a sugerat că ar fi mai bine să scriu în dulcea noastră limbă românească. Dacă aveţi întrebări nu ezitaţi să mi le adresati. Multumesc, românaşilor!

Permalink
9 Comments