Genunchiul Broaştei
← aceasta nu este o broască

informaţii esenţiale: Larisa
De-ale vietii
August 17, 2005
11:28 pm

America văzută de-aproape

Dragilor, a trecut ceva vreme de când nu am mai scris pe site. Nu încerc să mă scuz acuma deşi ar trebui! Ei bine, între timp am terminat facultatea, m-am măritat şi am plecat în America. Vreau să zic - Cluj. Pentru că eu nu mă simt în America am stabilit să zicem că suntem într-un oraş mozaic cultural - Cluj.
Zborul cu avionul a fost interesant, dar mi-a fost cam rău începând cu o seară înaintea zborului şi nu prea m-am bucurat de zbor. Nu am mâncat mai nimic timp de vreo 30 de ore pentru că mi-era frică să nu vomit. Ce super e să zbori deasupra norilor, să vezi ce frumos sunt aranjate ţările sub forme geometrice, să vezi oceanul!
Măi, am fost dezamăgită de zgârâie norii care nu zgârâie norii. Să mă fi văzut ce faţă am făcut când am văzut ce prize au: seamănă cu faţa unui om: două găuri ca pentru ochi şi o gură mare care parcă te-ar înghiţi. Eu, drăguţa de mine, mi-am luat aparatul de epilat la mine şi m-a apucat plânsul când am văzut cum arată prizele. Nu mai bine îl lăsam dragilor mele surori? (O să-l trimit cât de repede o să pot.) Măi, nu găsesc de cumpărat ceară! Dar o să mai caut! Nu o să mă comport ca o americancă normală care se face cu bic-ul. Zbrr!
Îmi place la nebunie relieful: e aşa de variat! Noi (Jesse and I) stăm în Seattle - un oraş mare cu case frumoase şi blocuri(după blocuri ne găsiţi şi pe noi când parcăm maşina!), e un oraş în care te poţi da cu sania şi să mănânci cireşe (are şi munte şi mare). Mă simt acasă. Oare pentru că vorbesc romana cu Jesse non-stop şi visez în fiecare noapte că sunt acasă în România şi încă nu am cunoscut prea mulţi americani/americance? Vă las pe voi să-mi ziceţi care e adevărul pentru că vedeţi lucrurile dintr-o poziţie neutră.
Am fost plăcut impresionată de cum conduce Jesse: super! E un şofer foarte bun! Mă simt bine cu el, facem lucruri împreună cum ar fi mâncare, mergem la cumpărături, ne plimbăm, facem dragoste(ups, scuzaţi cuvântul facem), punem casa la punct împreună. Sunt fericită şi împlinită.
Măi, ce frig îmi este în magazine, n-aveţi idee! Cum intru în magazin mi se face pielea găină! Jesse zicea să-mi iau paltonaşul(pe care din păcate l-am uitat acasă) şi căciulă şi mănuşi. Serios, mi-e aşa de greu să văd oameni în pantaloni scurţi şi în maieu şi eu cu blugi lungi şi cu tricou şi hanorac pe mine tremurând. Bineînţeles că am şi restul de lenjerie pe mine(câteodată - setul complet). Hai că e prea mult pentru prima dată după atâta timp. Ne mai vedem noi!
Să ştiţi că nu a fost uşor să scriu acest articol cu diacritice. Am făcut-o de dragul lui Jesse care mi-a sugerat că ar fi mai bine să scriu în dulcea noastră limbă românească. Dacă aveţi întrebări nu ezitaţi să mi le adresati. Multumesc, românaşilor!

Permalink
9 Comments

9 oameni au dat din buze ca raspuns la “America văzută de-aproape”

  1. Cristina Dohotaru from Suceava, Romania Says:

    O poveste nu doar frumoasa ci si impecabila din punctul unui roman de vedere, cu toate diacriticile la locul lor! Larisa, vreau sa-ti dau dreptate atunci cand spui ca te simti ca in Romania. Eu cred ca atunci cand reusesti sa te acomodezi cu clima si diferentele culturale, e normal ca oriunde pe aceasta planeta sa te simti la fel. Mai ales cand ai primit extraordinara revelatie de la Dumnezeu ca ’suntem straini si calatori pe acest Pamant’ si destinatia noastra e cerul. Cunoasterea acestui adevar ne elibereaza sa traim cu aceeasi intensitate in orice colt al lumii. Asa ca, bucura-te la maxim de viata alaturi de un sot care te surprinde mereu cu lucruri noi despre el si continua sa ne spui si noua, cei din alta zona de pe glob, cat mai costa pe la tine o legatura de marar si un kilogram de faina de mamaliga! Poate e mai ieftin ca la noi si tragem o fuga!

  2. Marina Says:

    Voi scrie fara diacritice si ma voi referi la coltisorul de suflet care se intrevede printre randurile tale. E un val de nostalgie undeva care isi mai face simtita prezenta now and then. Te simt fericita si asta ma bucura mult. Meriti asta si traiesc vicariously fericirea de a fi proaspat casatorita. Nu ca dupa 11 ani de casatorie acea fericire ar fi disparut, insa e cu totul altceva. O casnicie creste, se maturizeaza in timp. E inerent sa fie asa. Imi da un gust bun sa te vad asa. implinita. fericita. :) Mi te aduc aminte din scoala generala. apoi liceul. apoi facultatea. un remember care culmineaza intr-o stare speciala. e o idee super sa scrii despre franturi din viata ta - chiar savuros pasajul cu frigul din magazine. astept si alte fragmente din viata ta. O zi super sa ai!

  3. Catalin Sv Ro Says:

    Larisa, imi pare extra, super, ……. de bine ca te simtzi asha de bine acolo in cluj :) . Cit despre zgirie nori …. era sa zic ceva :) ) … mai da-i in colo …
    mai bine trimite-i la mine :) )))) si cu ceara .. iti trimitem noi …. numai ca nu shtiu cum ne descurcam cu transportul :) )
    Si mai lasa supermarketurile cu aer conditz … : ) …… trimite0l numai pe jess :)
    Toate bune!

  4. Stefy din Iasi Says:

    Iubitica, ma bucur pentru tine, pt. voi; nu stiam ca ai plecat - e fain!
    Iti doresc mult bine si fericire, salutari lui Jesse, fiti binecuvantati!
    Ne mai auzim noi! pupici

  5. sorina Says:

    ma bucur ca nu ai uitat umorul romanesc al familiei apetrei..:D..ca la noi acasa..:)) imi place ca esti happy si esti cu jesse…e super..ma bucur pt voi doi.. fiti binecuvantati..si aveti grijad e voi..sa nu te schimbi(doar daca domul vrea)…si sa nuti pierzi umorul sec..al romaniei..=))

  6. Oty(Tila) Says:

    Dang girl..that’s cool…i am verry verry verry happy for you…nu de alta dar cu toate ca teai maritat tot soramea ramai…fie ca vrei fie ca nu…sorry daca am fost rea cateodata …acu regret …dar stiu ca mai iertat ..si dupa cum tiam promis …uitema scriinduti aci cateva cuvinte..!oau..incredibil..ai o familie asa de faina acolo …Slava Domnului sora binecuvantata ce esti..:) sa stii cati ducem lipsa …mult ..nu de alta dar de cand ai plecat tu parca e mai goala casa deci ..daca se gaseste vreun amator sau amatoare(primim si asa) care ar vrea so inlocuiasca ..nare sanse..sorry=))well ..ce pot sati mai zic ..sa aveti grija de voi si sami faceti nepoti frumosi da?merci pt ceea ce ai fost , esti si vei fi..you rock girl..!!!and one more thing ..”iti doresc ca ploaia celor mai frumoase visuri sati inunde viata si sunetul ei sati sopteasca usor:Mergi usor si inainteaza…cineva din spate te vegheaza…”Numara zilele dupa momentele de aur fara sati amintesti de nori.Numara anii dupa zambete nu dupa lacrimi.Numara binecuvantarile si nu necazurile …Tati cu tine sis…take care and have a wonderful life …
    Peace, Oty

  7. laruca Says:

    Eu .. e randul meu sa spun acum .. Io te-am iertat pentru ca ai spus cuvantul “facem” :D tu fata .. esti la america .. si e bine !! da dorm singura!! :P numa ca in adevar cum zicea otilia .. stam si ne miram cat de goala a ramas casa .. si cand ma gandesc ca si eu voi pleca .. insa e bine ca ai deschis tu drumul!! si ca sa stie toata lmea care citeste .. o sa mai auda ei de “surorile apetrei” numa ca de pe alte meleaguri .. fiecare pe unde o trimite Domnu!!
    E bine ca esti happy cu jesse al tau ..e un dude fain!! mi-a facut si teme la engleza .. si multe inca:D by the way .. multam jesse ..
    Sa fiti fericiti .. si sa impliniti planul Domnului .. ca fericirea adevarata vine numa dpa ce implineste planul Lui .. si cred k de asta sunteti voi happy acuma .. caci sunteti in planul Sau!! nu?
    fiti cu grija .. si la cati mai multi copii mici frumosi si cu ochi albastri.. sau macar verzi :P
    ne mai auzim noi .. si voi o sa mai auziti de noi .. aceeasi coega de pat :P io …
    Luv you ( vai ce am zis :P )

  8. Laura Says:

    Asa ma bucur ca aud ca esti fericita ..ce e mai fain in viat decat sa fii binecuvantata de Domnul in asa fel???….ai terminat si facultatea , te’ai si maritat…ai si plecat …ups…si asa departe ..America…dar tot apropae de inimile noastre…stiu ca vei fi in continuare binecuvantata de Domnul si vei avea o familie fericita alaturi de un sot minunat….o sa imi aduc aminte mereu de trupa “Worship’..care pentru ca acum nu mai este completa , nici nu mai exista..:((….dar cel putin a fost o data frumos…te pup si va doresc la amandoi numai bine..cel mai fain e ca iti place sa fii maritata:))

  9. replica watches Says:

    Very intresting site! replica watches, replica watches, replica watches