Genunchiul Broaştei

informaţii esenţiale: Larisa
De-ale vietii
November 26, 2007
11:58 pm

Sfarsitul lunii a – III-a

Si de-acum pana-n poveste cale lunga mult mai este.

Astazi am fost la control si bebele era bine. I-am ascultat din nou bataile inimii care nu au mai fost asa de rapide – ceea ce e normal, a trebuit sa-mi ia proba de urina de doua ori ca cica prima data nu era suficient. Zici ca-l beau de cer mai mult. Am mai auzit eu de cineva care era zidar si fiindca nu-i dadeau unii de mancare el cerea si cateva oua si ceva lapte ca sa mearga treaba. Oricum, toate-s bune si frumoase. Mie imi mai este rau din cand in cand mai des, dar cica ar trebui sa ma simt mai bine incepand cu luna asta.

Visul meu este sa nasc in apa daca Dumnezeu ma ajuta si am o sarcina care evolueaza normal fara complicatii.

DECI,

Nu stiu cati dintre voi ati aflat, dar noi ne-am gandit sa facem ceva mai deosebit pentru sarcina asta. Jesse o sa-si lase parul lung si barba si la fiecare sfarsit de trimestru o sa facem fotografie cu barba si cu burtica mea ca sa vedem cum evolueaza lucrurile. Apoi cand se va naste bebele o sa cumparam o sticla de vin pe care sa o tinem pana tanarul/tanara va avea 21 de ani – varsta legala la care poti sa bei in America – si atunci o sa-l bem impreuna.

Asa ca acum am inceput-o cu inceputul.

Inca nu stiu daca Jesse vrea sa-si lase si mustata sa creasca si sa se incovoaie ca la tigani. Stai sa-l intreb. A zis ca da. La placinte inainte!

Permalink
1 Comment

informaţii esenţiale: Larisa
Sarbatori

11:34 pm

Thanksgiving

Si uite ca a mai trecut un an de cand am mancat curcan in America. Ca ultimul in Romania a fost mancat la Craciun!

Anul acesta la scoala duminicala avem numai doi studenti din care unul o data vine, alta data nu vine: pauza – dinte – gaura. Pe studentul nostru eminent il cheama (mama acasa) Ryan. E un pustan foarte destept care ne place foarte mult. Acum doua duminici mamica lui a venit la noi si ne-a intrebat daca nu vrem sa mergem la ei de Thanksgiving.

Joi dimineata am stat de vorba cu ai mei timp in care Jesse s-a dus la un serviciu la biserica ortodoxa si a facut cumparaturile.
Dupa ce am pregatit de-ale gurii pe la ora 16 ne-am indreptat spre casa familiei Miller.

Anul acesta ei au facut curcanul si placinta de bostan si o caserola de pastai, iar noi am facut cartofii piure si salata de varza romaneasca si am adus sucurile.

Pana mancarea a fost gata eu am stat de vorba cu Dana si bajetii s-au jucat Magic ca v-am zis eu ca americanii nu au mancarea gata cand le vin musafirii, dar ce-i drept nu ne-au lasat flamanzi ca ne-au servit cu crevete.

A fost o seara frumoasa.

Ma bucur ca mi-a fost bine si am putut sa mananc cate ceva. Dar imi place mai mult cum sarbatoresc crestinii din Romania Sarbatoarea Roadelor.

Permalink
No Comments

informaţii esenţiale: Larisa
De-ale vietii
November 11, 2007
4:58 pm

O minune

Probabil ca ar trebui sa mai adaugam o minune la a cele 7 minuni ale lumii:

Ieri am fost pentru prima data la doctor si am auzit bataile inimii. Erau asa de rapide! Pentru mine sunau ca si mersul trenului in viteza pe linie. Pentru Jesse era ca si cand cineva fugea foarte repede. A fost minunat. Apoi am mers la ecograf si am vazut bebele si am vazut cum ii batea inima. Nu e mai mare decat degetul meu mic de la mana. Era asa plin de energie. Ziceai ca facea box. A fost un moment unic. Poate pentru prima data am realizat ca intr-adevar este un bebe in mine si ca este un miracol. Il intrebam pe Jesse: “Cum poti sa nu crezi in Dumnezeu numai cand te gandesti cum se naste viata?” E un proces asa de complicat si totusi Dumnezeu a ales femeia ca sa aduca viata in lume, in familie, in societatea pe care El a asezat-o.

Avem un bebe!!!!!

Permalink
3 Comments

informaţii esenţiale: Larisa
De-ale vietii
November 2, 2007
11:06 pm

“Hello, bacshish”

Case darapanate, cer gri, praf, caldura mare, materiale viu colorate, razboaie de tesut, matase, oameni bogati, oameni saraci, intarzaieri, comoditate, claxoane, zgomot infernal, piete ambulante, vaci, pastile pentru molii e cam ceea ce caracterizeaza INDIA din punctul meu de vedere.

Prima saptamana ne-am petrecut-o in Varanasi unde parca timpul s-a oprit in loc acum cateva sute de ani. Noi am fost cazati la un hotel cu conditii vestice care parca nu facea parte din peisaj. Varanasi este orasul in care hindusii vor sa moara pentru ca ajung direct in Nirvana. Mama Ganges e raul unde cenusa lor este aruncata dupa ce sunt incinerati, este raul unde leprosii, copiii pana la 16 ani, femeile insarcinate si animalele sunt aruncati dupa ce mor fara a fi arsi. Varanasi este locul unde am aflat ca sunt insarcinata.

A doua saptamana si ultima ne-am petrecut-o la Scoala Biblica din New Delhi unde a avut loc o conferinta pentru liderii bisericilor de casa. Daca in prima saptamana am mers prin oras si ne-am rugat pentru oameni, in a doua saptamana nu am putut sa fac mai nimic pentru ca mi-a fost foarte rau si am stat mai tot timpul in pat intr-o camera alaturata salii in care se tinea conferinta. In cele 3 zile de conferinta i-am invatat: “Osana, amin, osana” in hindi pe cei prezenti la conferinta, Dumnezeu m-a vindecat in ultima zi si am putut sa particip la ultima sesiune, iar in penultima zi am mers sa vedem Taj Mahal-ul care nu m-a impresionat deloc. Da, e un loc renumit, dar singurul lucru care m-a impresionat au fost cele patru turnuri care sunt inclinate un pic inafara. Au fost construite asa pentru ca in cazul unui cutremur turnurile sa nu pice peste monument. In schimb in ultima zi am vizitat Fortareata din Agra care m-a coplesit. Locul era incarcat de istorie. Era ca si cand puteam sa-i vad cum dansau in sala de bal, am jucat ascunsa prin castel cum faceau printii odinioara, am intrezarit Taj Mahal-ul de pe terasa palatului. Era ca si cand vedeam cu ochii mintii toata actiunea din cartea Estera. A fost o experienta pe care nu am s-o uit niciodata.

Drumul spre casa nu a fost lipsit de peripetii. Pentru ca mi-am uitat green-card-ul acasa aproape ca nu m-au lasat sa ies din Amsterdam, dar slava Domnului ca au putut sa verifice in sistem daca sunt legala in State. Cand am ajuns in aeroport in Seattle plangeam de bucurie ca am ajuns acasa pentru ca mi-a fost asa de rau de la Delhi la Amsterdam ca la un moment dat i-am zis lui Jesse ca eu iau avionul spre Bucuresti si in 5 ore o sa fiu acasa la mama. Nu sunt complet refacuta, dar sunt acasa. Puteti sa va aduceti aminte de noi in rugaciunile voastre pentru ca nici Jesse nu se simte prea bine si e cam greu cand nici unul din noi nu poate sluji celuilalt nici macar noua insine. Tocmai am sarit pe cantar si am fost uimita sa observ ca in astea 2 saptamani am slabit 5kg.

Concluzia: daca vreti sa vedeti cum e in India vizitati-o pe Miha la Reghin si ea o sa va prezinte o bucatica din inima Indiei.

P.S In toate aceste doua saptamani nu am vazut cerul albastru decat pentru jumatate de ora intr-o dupa-amiaza, iar luna avea culoare oranj.

Si acum imaginile care vorbesc de la sine:

Prima fotografie este cu mine la spital cand eram gata sa fac testul pentru sarcina